Invazie de gândaci la bordul unui avion. Pasager: „A fost dezgustător” – VIDEO

Publicat: 28 06. 2019, 15:24

Pe imagini se vede cum pasagerii avionului se ridică dezgustați de pe scaune după ce mai mulți gândaci au apărut la bordul aeronavei, relatează Daily Mail.

Membrii echipajului au dat de veste, iar la bordul aeronavei au urcat angajați ai companiei care au început să stropească cu o substanță pe scaune și pe locurile de depozitare a bagajelor.

Unul dintre pasageri a descris insectele pe Twitter ca fiind „gândaci maro cu aripi”.

„Eram în avion de câteva minute când un gândac a căzut pe scaunul meu, iar altul a aterizat pe bărbatul de lângă mine. Însoțitorul de zbor i-a spus să-l strivească și a făcut-o. A fost dezgustător. Majoritatea gândacilor păreau să stea în spatele avionului, dar alți pasageri au spus că i-au văzut și pe culoarul principal”, a mărturisit aceasta.

O altă persoană a spus că avionul a fost „infestat cu insecte”, în timp ce o a treia a vorbit despre „o invazie de insecte”.

Pasagerii au fost nevoiți să coboare, iar după o întârziere de șapte ore, zborul a fost anulat. Ei au fost cazați la hoteluri din apropierea aeroportului și au primit vouchere pentru mâncare.