Is this the real life? Is this just fantasy? QUEEN și Adam Lambert, pe scena galei Premiilor Oscar 2019

Publicat: 19 02. 2019, 15:29

Luni, Academia de Film americană a anunțat că formația Queen, subiectul producției nominalizate la categoria cel mai bun film în 2019, va cânta alături de solistul Adam Lambert. „Is this the real life? Is this just fantasy?”, se întreabă moderatorii contului de Twitter al Oscarurilor, făcând referire la celebrul hit „Bohemian Rhapsody”.

„O să zdruncinăm gala Oscarurilor!”, anunță Adam Lambert pe Twitter, potrivit The Hollywood Reporter. Lambert, care este acum solistul trupei, a cântat prima dată alături de Brian May și Roger Taylor pe vremea când concura în show-ul American Idol, în 2009. Solistul a început turneele cu Queen în 2012.

 

„Bohemian Rhapsody” ilustrează istoria timpurie a Queen și viața solistului Freddie Mercury, decedat în data de 24 noiembrie 1991. Filmul a primit cinci nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună editare sunet, mixaj sunet și editare cinematografică.

 

Queen se alătură vedetelor deja anunțate, care vor cânta la Oscaruri, precum Jennifer Hudson, Bradley Cooper și Lady Gaga.

A 91-a ediția a Premiilor Academiei americane de Film va avea loc duminică seara – 25 februarie – începând cu 02.00 ora României (Digi24 și Film Now vor transmite live evenimentul)