JAZZ 8 și Kent Archie lansează joi albumul de debut al „The Bridge Committee”: „ROMANGLISH este o îmbinare de spirit, de culturi”

Publicat: 21 04. 2015, 00:50

This browser does not support the video element.

Cosmin Dominte aka JAZZ8 și Ralph Kent Archie Jr. aka Kent Archie, cei doi membri ai trupei The Bridge Committee, lansează joi, 23 aprilie, albumul de debut al formației: „ROMANGLISH”.

Discul include 18 track-uri, printre care „Fuck that”, „Jur pe Roșu”, „Fresh Air”, „Galați colț cu Cleveland” și „Fiare Vechi”,  pe care cei doi artiști le-au compus împreună: o combinație unică de rap românesc și rap american.

„Albumul acesta este o îmbinare de spirit, de culturi, de background, de creștere a fiecăruia”, a povestit Cosmin Dominte pentru gândul. „Eu sunt crescut în România, în Galați, iar Archie e crescut în Cleveland, Ohio, și, cu toate acestea, suntem foarte similiari. Asta ni s-a părut nouă interesant, că semănăm foarte mult, ne plac aceleași lucruri. Despre asta e și albumul Romanglish, despre fuziunea de culturi. Omul când are contact cu arta noastră, în general are contact cu Galați colț cu Cleveland, punctul acesta pe axa vieții, unde ne-am intersectat noi… Nu mai există alți doi, unul din Galați și unul din Cleveland, care fac muzica asta urbană. Și-atunci, albumul este o îmbinarea unică de filtre proprii, concepte, principii personale, ce avem noi, fiecare, și am adus la masă”, a mai explicat el.

Albumul „ROMANGLISH” are și câțiva artiști invitați: DOC, Deliric, Vlad Dobrescu (CTC), Silviu Pașca, Nwanda, PartyBusta Christian Maryan Green  (Violent Monkey), a mai precizat Cosmin Dominte. De asemenea, băieții de la The Bridge Committee au lucrat cu Mike Miles, producătorul principal al formației.

„El este un fel de membru ascuns al formației, care a produs majoritatea pieselor noastre”, a spus Dominte. „Dacă ar fi fost în România, probabil că ar fi urcat cu noi pe scenă, însă acum este în SUA”, a adăugat el.

Totuși, la evenimentul de lansare a albumului „ROMANGLISH”, ce va avea loc pe 23 aprilie, în Club Colectiv din București, începând cu ora 21:00, DOC, Deliric, Vlad Dobrescu (CTC), Silviu Pașca,  Nwanda și PartyBusta vor fi prezenți alături de The Bridge Committee.

Cosmin Dominte aka JAZZ8 și Ralph Kent Archie Jr. aka Kent Archie s-au cunoscut în 2009, iar un an mai târziu au înființat trupa Trupei The Bridge Committee.

„La vremea respectivă, Kent lucra ca bucătar la un hotel din București. Tot acolo stătea un producător din Canada, cu care eu lucram atunci – filmam pentru un scurtmetraj”, a povestit Dominte pentru gândul. „Așadar, Kent și respectivul producător s-au cunoscut la hotel, întâmplător, apoi, la un moment dat, am ieșit în oraș împreună. M-am împrietenit și eu cu Kent și, cum amândoi aveam ca pasiune muzica și făceam diverse chestii separat, am decis să începem să lucrăm împreună”, a completat el.

FOTO: Facebook//The Bridge Committee

Cosmin Dominte, originar din Galați, este actor și campion național la Slam Poetry. Este prezent activ atât în lumea muzicii, cât și a meseriei lui de bază, jucând în mai multe lungmetraje, scurtmetraje, reclame, seriale și piese de teatru.

Kent Archie este originar din Cleveland, Ohio. De la vârsta de 8 ani a cochetat cu muzica hip-hop, dar cariera muzicală și-a început-o în 2007, când a început să înregistreze piese și să cânte împreună cu TCF Crew. Ulterior, a apărut pe scenă alături de Tech Nine, Cassidy, 88 Keys și Machine Gun Kelly.

Băieții de la The Bridge Committee fac parte, de asemenea, din SickSound Crew, împreună cu care au realizat primul serial de cyphere din România.

Mai multe detalii despre evenimentul de lansare a albumului „ROMANGLISH” sunt disponibile aici.