J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, a lansat joi primul său roman pentru adulți

Publicat: 27 09. 2012, 14:07
Actualizat: 01 02. 2019, 10:18

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulți al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat, joi dimineață, în librăriile din Marea Britanie, informează AFP.

Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung așteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulți dintre aceștia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineții.

Noua carte a lui J.K. Rowling nu mai are replicile scurte și nici costumele de magicieni cu care autoarea și-a obișnuit până acum cititorii, dar a fost lansată cu surle și trâmbițe, ca fiecare dintre volumele din seria „Harry Potter”.

Publicată la cinci ani distanță de ultimul volum din saga despre vrăjitori, „The Casual Vacancy” este deja numărul unu pe Amazon, iar casa de pariuri William Hill acordă șanse de 2 la 1 noii cărți a lui Rowling, despre care spun că va depăși cu mult vânzările ultimului volum din seria „Harry Potter” – „Harry Potter and the Deathly Hallows” – care s-a vândut în prima zi de la lansare în 2,6 milioane de copii.

Mulți dintre cei care au cumpărat, joi, cel mai recent volum semnat de J.K. Rowling sunt fani ai lui Harry Potter care, ca și autoarea, au migrat spre piața literaturii pentru adulți.

Romanul „The Casual Vacancy” prezintă o poveste despre ambiții și rivalități, care se desfășoară într-un sătuc englezesc imaginar, Pagford. Acțiunea se animă atunci când unul dintre conducătorii localității moare subit. Rowling a spus că a încercat să adopte o abordare dickensiană a unei povești de tip saga cu numeroase caractere, din care nu lipsesc sexul, satira și chiar vorbele grele, acestea fiind doar câteva dintre notele prin care noul roman se distinge de celebra serie „Harry Potter”.

În ceea ce privește receptarea criticii, aceasta a fost sensibil diferită. Associated Press aprecia că textul este o „lectură plăcută, solicitantă, plină de emoție, dar care, în cele din urmă, face plăcere”, în timp ce The Guardian este mai reținut cu privire la calitățile noului roman, pe care nu l-a considerat „o operă în adevăratul sens al cuvântului, dar care, până la urmă, dă semne de inteligență și chiar, pe alocuri, are pasaje amuzante”.

De asemenea, critica literară din Statele Unite consideră că este foarte puțin probabil ca vreun alt roman al lui J. K Rowling să mai cunoască un succes comparabil cu acela obținut de cărțile din seria „Harry Potter”, care s-au vândut în peste 450 de milioane de copii în întreaga lume.

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, atrăgând încasări de peste 7 miliarde de dolari.

În vârstă de 46 de ani, J. K. Rowling, care înainte de a-și publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes în martie 2011. Totodată, este considerată una dintre cele mai influente femei britanice și a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri dar și cu Legiunea de Onoare în Franța.