Jocurile video din anii ’80 ajung în cinematografele din România

Publicat: 08 07. 2015, 15:22
Actualizat: 05 11. 2019, 17:55

This browser does not support the video element.

„Pixels: O aventură digitală/ Pixels”, produs de Happy Madison și 1492 Pictures, aduce pe marile ecrane personaje îndrăgite ale jocurilor ce au făcut istorie în anii ’80. Când extratereștrii intergalactici descoperă niște jocuri video clasice și le iau drept o declarație de război, ei atacă Pământul după modelul prezentat chiar în aceste jocuri. Acum, președintele Cooper trebuie să-și cheme în ajutor foștii prieteni din sălile de jocuri pentru a salva lumea de PAC-MAN, Donkey Kong, Galaga, Centipede și Space Invaders, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Acest film n-ar fi posibil fără eroii legendari ai anilor ’80 – ei sunt la fel de importanți pentru film ca și rolurile pe care le interpretează actorii. A fost extrem de impresionant să vedem că totul se potrivește exact așa cum am plănuit. În «Pixels», noi am vrut să facem ceva ce nu s-a mai văzut până acum. Când aceste personaje din jocurile video prind viață, ele sunt reprezentate în așa fel încât li se văd pixelii și au o aură luminoasă din interior, care se mișcă continuu. Este, de fapt, o versiune tri-dimensională a jocurilor de 8-biți pe care le puteai vedea afișate pe ecranul calculatorului, în sălile de jocuri”, spune Chris Columbus, regizorul filmului.

Din distribuție fac parte Adam Sandler, Michelle Monaghan, Peter Dinklage și Sean Bean.

Chris Columbus a contribuit la definirea filmelor din anii 1980, scriind scenarii precum „Gremlinii/ Gremlins” (1984) și „Tâlharii/ The Goonies” (1985), regizând apoi comedii clasice cum ar fi „Singur acasă/ Home Alone” (1990) și „Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit/ Mrs. Doubtfire” (1993), și ajutând la lansarea unor francize de mare succes cu efecte speciale, cum ar fi „Harry Potter”, „Percy Jackson” și „O noapte la muzeu/ Night at the Museum”.

În calitatea de producător, a primit o nominalizare la categoria cel mai bun film, la ediția din 2012 a premiilor Oscar, pentru „Culoarea sentimentelor/ The Help” (2011).

În România, filmul este distribuit de InterComFilm Distribution și poate fi urmărit în toate cinematografele din toată țara, atât în varianta 2D, cât și 3D.