Johnny Depp a cântat cu Alice Cooper, la un show în Los Angeles

Publicat: 01 12. 2012, 13:58
Actualizat: 25 06. 2013, 14:58

Actorul Johnny Depp a acceptat în cele din urmă oferta lui Alice Cooper de a cânta alături de el și a împărțit aceeași scenă cu legendarul rocker joi seară, la un show din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Alice Cooper a spus de mai multe ori că Johnny Depp este un chitarist talentat și l-a anunțat că îi oferă un loc în trupă, anul trecut, la un show din Londra.

„Johnny a venit la Hollywood să cânte la chitară. Nu a venit ca actor … mereu îi spun ‘Dacă vrei vreodată să mergi în turneu, doar anunță-ne și ai un loc la noi în trupă’. Nu m-ar surprinde dacă într-o zi ar accepta”, a spus atunci Cooper.

Dorința lui Alice Cooper a devenit realitate joi, la Orpheum Theatre din Los Angeles, când Depp a urcat pe scenă alături de el și au cântat împreună câteva coveruri, printre care „Break On Through (To the Other Side)” (The Doors) și „Revolution” (The Beatles).

Depp a stat pe scenă cu artiștii până la finalul concertului.

De la primul său album solo, din 1975, „Welcome to My Nightmare”, până la albume precum „The Last Temptation”, din 1994, și „Brutal Planet”, din 2000, albumele-concept au fost specialitatea lui Alice Cooper. Unul dintre cele mai recente albume de studio, „Along Came a Spider” (2008), este istoria unui ucigaș în serie – o pânză de intrigi, înfășurată în jurul unui hard-rock de calibru greu. Coprodus de Alice Cooper împreună cu echipa Dany Saber (Black Grape, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, David Bowie) și Greg Hampton (Bootsy Collins, Buckethead), albumul include piese precum „I Know Where You Live” și „Vengeance Is Mine”, ce evocă imnuri clasice din portofoliul lui Cooper – „Is it My Body” și „Under My Wheels”.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. Actor versatil și extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simțit în largul lui atât în producțiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Pirații din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, dar și în producții independente, precum recentul „Jurnalul unui iubitor de rom” și, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călărețului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Corpse Bride/ Mireasa moartă”, „Alice în Țara Minunilor” și „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.