KEVIN SPACEY, actor de 126 de dolari la box office. Noi probleme pentru starul gay acuzat de hărțuire sexuală

Publicat: 19 08. 2018, 15:41

Actorul căzut în dizgrație Kevin Spacey a suferit o lovitură financiară de proporții, scrie hollywoodreporter.com.

Filmul „Billionaire Boys Club” a fost lansat vineri, cu discreție, în zece cinematografe din mai multe state americane. Producția a reușit să genereze un câștig RIDICOL de 126 dolari în prima zi de lansare.

În medie, filmul a generat 12,60 dolari pentru fiecare cinematograf în parte, sumă ce nu rivalizează nici măcar cu prețul a două bilete, în condițiile în care un singur bilet costă 9,27 dolari. Pentru tot weekend-ul, filmul cu Spacey ar putea ajunge cu multă străduință la 1.000 de dolari, acesta fiind cel mai mare eșec financiar din palmaresul actorului.

Filmele care ajung mai întâi pe VOD (video la cerere) nu sunt de regulă fruntașe la box office, dar „Billionaire Boys Club” a dezamăgit sub orice așteptare.

Producția despre activitățile mogulului Ron Levin din Beverly Hills-ul anilor 1980 a avut probleme încă de la început, fiind umbrită de acuzațiile de abuz sexual care planează asupra lui Kevin Spacey.

După ce mai mulți bărbați din SUA și Anglia l-au acuzat pe Spacey de agresiune sexuală, Netflix și MRC l-au concediat pe actor din serialul „House of Cards” și regizorul Ridley Scott a renunțat la serviciile lui pentru producția „All the Money in the World”.

foto: captură youtube.com / trailer „Billionaire Boys Club”