Kevin Spacey vrea să ne învețe cum să scriem scrisori

Publicat: 16 02. 2015, 16:03
Actualizat: 29 03. 2019, 16:43

„Iubesc să țin scrisori reale în mână. Îmi place foarte mult să am o scrisoare a lui Tennessee Williams, John Wayne și Spencer Tracy și să citesc despre ceva personal, dar nu o bârfă, ci despre exprimarea sinelui către un prieten, mi se pare unic și amuzant și relevant. Lucrez la o carte despre arta de a scrie scrisori”, a declarat Kevin Spacey.

Actorul în vârstă de 55 de ani, care a părăsit, în 2014, funcția de director artistic al teatrului Old Vic din Londra, după zece ani, plănuiește, de asemenea, o revigorare a carierei sale muzicale și a declarat că dorește să lucreze la o serie de noi cântece în anii următori.

Întrebat dacă știe unde va fi peste zece ani, Spacey a declarat, pentru revista GQ: „Nu știu clar. Cărțile și muzica vor fi o parte a vieții mele. Îmi place să cânt. Vreau să am cântece noi cu care să lucrez”.

Kevin Spacey a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” și „Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects”. Actorul american s-a remarcat recent interpretând rolul politicianului lipsit de scrupule Frank Underwood în drama politică „House of Cards”, produsă și difuzată de platforma online Netflix. Pentru acest rol, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate și a fost nominalizat la Globul de Aur și la Primetime Emmy.