Kristen Stewart, protagonista francizei „Amurg”, are o relație cu asistenta ei

Publicat: 15 06. 2015, 16:02

Chiar dacă nu prea mai există dubii în această privință, în special după o serie de fotografii elocvente publicate în ianuarie de tabloidul Daily Mail, actrița Kristen Stewart nu s-a exprimat niciodată în mod clar în legătură cu acest subiect. Mama ei, Jules Stewart, a oficializat însă acea relație în locul fiicei sale, cu ocazia unui interviu acordat publicației britanice The Mirror.

La doi ani după despărțirea de Robert Pattinson, colegul ei din distribuția filmelor din franciza „Amurg”, Kristen Stewart a redescoperit iubirea, alături de asistenta ei Alicia Cargile, iar mama actriței spune că este foarte fericită pentru fiica ei.

„Am întâlnit-o pe noua iubită a lui Kristen, îmi place de ea. Ce ar fi de neacceptat aici? Este o fată adorabilă”, a spus Jules Stewart, adăugând că acceptă faptul că fiicei sale „îi plac atât femeile, cât și bărbații”.

„De ce nu aș accepta ca ea să aibă o iubită? E fericită. E fiica mea, eu sunt mama ei, iar ea știe că eu accept alegerile ei”, a adăugat mama vedetei americane.

Kristen Stewart a avut anterior o relație intens mediatizată cu actorul Robert Pattinson, colegul ei din distribuția filmelor din franciza „Twilight”, de care s-a despărțit după o aventură cu regizorul Rupert Sanders, care a distribuit-o în „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” (2012).

Actrița americană a devenit celebră pe plan internațional datorită personajului Bella Swan, o adolescentă îndrăgostită de un vampir, pe care l-a interpretat în filmele francizei „Amurg/ Twilight”, alături de Robert Pattinson. A mai jucat în „Panic Room/ Cameră de refugiu” (2002), împreună cu Jodie Foster, și în filmul „Mesagerii/ The Messengers” (2007), cu Dylan McDermott și Penelope Ann Miller.

Kristen Stewart are parte de o carieră din ce în mai interesantă după încheierea francizei „Amurg”. După „Clouds Of Sils Maria”, actrița americană a jucat în 2014 alături de Julianne Moore în „Still Alice” și, apoi, în „Camp X-Ray”, noul film de Kelly Reichardt.

Vedeta americană va juca alături de Jesse Eisenberg și Bruce Willis în următorul film al regizorului american Woody Allen.