La 65 de ani a reușit să gonească cinci hoți înarmați. VIDEO

Publicat: 05 08. 2012, 19:55
Actualizat: 21 03. 2019, 11:50

Cinci bărbați înarmați care au încercat să jefuiască un magazin de bijuterii săptămâna trecută au fost goniți de către proprietara în vârstă de 65 de ani care, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere, scrie The Daily Mail.

Hoții au intrat în magazin rând pe rând și s-au apropiat de casă, amenințând mai mulți angajați și un client. Proprietara care se afla într-o cameră din spate a auzit agitația și a intrat în forță, descărcând de două ori arma pe care o deținea. Speriați, hoții au luat-o la fugă, împleticindu-se în drum spre ușă.

Incidentul s-a petrecut în mai puțin de un minut și a fost captat de camerele de supraveghere ale magazinului. Patroana în vârstă de 65 de ani nu s-a mulțumit doar să-i gonească și a continuat să-i urmărească având arma la vedere.

Suspecții s-au îndreptat către mașina care îi aștepta, însă autoturismul a plecat atât de repede încât trei dintre ei nu au apucat să urce, fiind recuperați trei blocuri mai departe.

„Credea că aceste persoane i-ar putea răni pe angajați sau pe clienți, așa că a tras de două ori înspre suspecți, ceea ce i-a speriat și i-a determinat să fugă”, a explicat Jeff Nightengale, unul dintre polițiștii care anchetează cazul. Nightengale a ținut să sublinieze că poliția nu le recomandă patronilor de magazine să acționeze impulsiv în situații similare.

Nimeni nu a fost rănit în timpul tentativei de spargere. Poliția nu a reușit încă să-i prindă pe cei cinci suspecți.