Leo de la Strehaia a ajuns PE PERFUZII la spital, după ce a suferit un PREINFARCT: Am simțit o durere ascuțită în piept

Publicat: 07 03. 2019, 21:00

Leo de la Strehaia a explicat, miercuri, pentru wowbiz.ro, cum s-a întâmplat totul.

„M-am enervat foarte tare(…) Am început să mă simt rău, iar apoi(…) nu îmi amintesc prea multe. Am simțit o durere ascuțită în piept, cred că mi s-a făcut rău și m-am trezit la spital, în perfuzii”, a spus acesta.

„Am suferit un preinfarct. La mine sunt și mai periculoase asemenea situații, mai ales că am fost operat acum câțiva ani pe cord deschis, la Timișoara. Medicii au fost senzaționali, au muncit din greu să mă salveze”, a mai spus el.

„Mi-au spus că dacă nu las țigările o pățesc. Trebuie și să mănânc de dietă, fără sare, fără grăsimi(…) Nu o mai duc mult dacă nu le respect indicațiile, dar mie mi-e greu să renunț la toate astea”, a încheiat Leo de la Strehaia.

Fiul acestuia, Alin Mihai, a confirmat, joi, corespondentului Mediafax, că, în urmă cu trei zile, tatăl său s-a prezentat la Spitalul „Floreasca”, pentru un control medical, susținând că a suferit un preinfarct.

După consult, acesta a părăsit unitatea medicală.

„Acum trei zile a fost la Spitalul Floreasca. Acum se simte bine, este ok. Este la Strehaia acum. Medicii i-au recomandat să stea la pat câteva zile, are și diabet, a avut glicemia 400″, a spus acesta.

Leo de la Strehaia a fost în Camera de Gardă a unității medicale, Bogdan Oprița, a confirmat și Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca.

„A fost prezentat la noi la spital, acum trei zile, la Camera de Gardă, a fost văzut și a plecat. S-a prezentat, a fost examinat, a fost văzut și a plecat”, a spus dr. Oprița.

Foto: Captură