Locul din România care ar rezista unui atac nuclear

Publicat: 03 03. 2015, 17:02
Actualizat: 03 03. 2015, 23:16

O peșteră din România este unul dintre puținele locuri care care rezista în fața unui atac nuclear. Aflată în Dobrogea, Peștera Movile a fost descoperită de un geolog român, dar a ajuns să fie cercetată chiar și de specialiștii de la NASA, relatează Știrile ProTV.

Problema este însă că mediul este toxic pentru oameni. Chiar și așa însă, în galeria subterană aflată la 30 de metri adâncime trăiesc peste 200 de specii adaptate să trăiască la un mediu fără oxigen, într-un ecosistem vechi de 200-300 de milioane de ani.

„Dacă cumva viața pe Pământ ar fi nimicită, ecosistemul ar putea să existe, pentru că el nu depinde ce se întâmplă la suprafață”, a explicat geologul Cristian Lascu. „Asta a fost interesant și asta a susținut proiectul cu americanii (…). De exemplu, viața pe Marte ar putea să existe, dar nu acolo unde o căutăm noi, ci în peșterile vulcanice”, a adăugat el.

Cristian Lascu a descoperit peștera în anul 1986, din întâmplare, în timp ce făcea săpături pentru construcția unei termocentrale. De atunci, acolo s-au desfășurat numeroase studii, iar la final gura de intrare a fost acoperită cu o placă de beton inscripționată cu un mesaj de avertizare privind pericolul la care se supun cei care încearcă să pătrundă înăuntru.

Potrivit sursei citate, peștera se întinde pe o lungime de 300 de metri.

În prezent, peștera Movile din Dobrogea este în conservare, iar singurii care au acces la ea sunt cercetătorii.