Marian Ionescu, din nou tătic

Publicat: 14 04. 2016, 01:03

La 53 de ani, Marian Ionescu și-a împlinit un vis: va deveni tătic pentru a doua oară. Soția sa a ținut să facă o confesiune emoționantă. „Da. Sunt însărcinată. Încă nu știm dacă o să fie fetiță sau băiețel. Eu mi-am pregatit, totuși, numele Andrei.  Și eu, și dl Ionescu, suntem anesteziați de fericire de ceva timp și de-abia așteptăm să împărțim cu voi bucuria asta.

Sunt nerabdătoare să mă trezesc din trei în trei ore, să am cearcăne a doua zi, să plâng pentru că nu înțeleg de ce plânge copilul etc. E copleșitor sentimentul. E adevărat, înțelegi cum se simte atunci când trăiești asta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu!

E cu atât mai minunat cu cât acest copil vine într-o perioadă în care simțeam din adâncul sufletului că sunt pregătită să fiu mămică. N-aș fi putut spune asta în urmă cu ceva timp.

Până acum totul e bine. Și soțul e liniștit. Nu-l trimit la cumpărături în miezul nopții. Singurele pofte au legătură cu pantofii. Bine, nu cred că are neapărat legătură cu sarcina. 

Cam atât. Sper să nu încep să vorbesc prea des despre ce se întâmplă în burtica mea și să mă abțin să postez vreo fotografie cu ecografia.Totuși, nu mi-ați greșit cu nimic”, a scris vedeta de la Antena 1 pe pagina sa de socializare.

 

Octavia și-a amintit și care a fost primul semn prevestitor. „Fetelor, să vă zic ceva. În tradiția populară se spune că dacă visezi un șoricel sau mai mulți, e clar că o să rămâi curând însărcinată. În cazul meu, cu o săptămână înainte să aflu vestea, se plimba un șoricel prin dormitorul meu, ca bezmeticul. În vis, desigur”, a mai spus prezentatoarea.