Mazda lansează în România modelul în serie limitată Mazda 6 Takumi

Publicat: 09 05. 2012, 13:19
Actualizat: 24 08. 2013, 02:51

Mazda a lansat în România modelul în serie limitată Mazda6 Takumi, disponibilă în două versiuni de motorizare, cu prețuri de la 22.890 euro. cu TVA inclusă, a anunțat, miercuri, compania.

Prețul include un avantaj client de aproximativ 4.700 euro reprezentat de o reducere de 2.500 euro și echipamente în valoare de peste 2.200 euro.

Modelul are la bază versiunea de serie Mazda6 TE Sport.

„Ediția specială Takumi este disponibilă în două versiuni de motorizare, de 2.0 litri pe benzină (155 CP) și 2,2 litri diesel (129 CP). Ambele motorizări pot fi comandate cu o cutie manuală, în șase trepte. La exterior Mazda6 Takumi este echipată cu pachetul sport compus din grilă față și eleron spate, geamuri fumurii, jante de aliaj de 17 inci și senzori de parcare față-spate”, se arată într-un comunicat Mazda România.