Melissa Leo, actrița recompensată cu Oscar și Globul de Aur prezentă la TIFF: Aș vrea să mă întorc în România în toate anotimpurile
Actrița Melissa Leo, invitat special la TIFF, a declarat, luni, în cadrul unui masterclass al TIFF, că România îi amintește de copilărie datorită simplității țării și că ar vrea s-o revadă în toate anotimpurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Venirea aici îmi amintește de copilărie, simplitatea vieții. Viața e complicată în SUA. Industria filmului s-a schimbat enorm, unul din primele filme în care am jucat, «Dead time stories» – nimeni nu-și mai amintește de el -, este unul din filmele din care am câștigat cel mai mult, acum 30 de ani, pentru că atunci în New York erau doar o mână de oameni care voiau să facă filme, acest film a fost singurul care a avut premieră în acel weekend în New York, așa că toți s-au dus să-l vadă. Acum toată lumea se joacă de-a filmul”, a spus actrița.
Aceasta a adăugat că ar vrea să revadă România în toate anotimpurile.
„Sunt bucuroasă pentru că am fost invitată la festival și sunt încântată de țara voastră frumoasă, cel mai bun fel de a o spune este că mă simt ca acasă aici, aș vrea să mă întorc aici în toate anotimpurile”, a afirmat Leo.
Despre actorie, Melissa Leo a spus că este un lucru simplu și complicat în același timp, dar oamenii au nevoie de povești.
„Comedia sau tragedia nu înseamnă nimic dacă nu spun o poveste. Povestitul în jurul focului e o nevoie veche a oamenilor. Nu poți face un film din improvizație” a spus Leo.
Actrița americană le-a dezvăluit tinerilor care aspiră la o carieră în cinematografie câteva dintre secretele din spatele barierelor pe care un actor le are de trecut la Hollywood.
Cei peste o sută de participanți la atelierul de film, organizat luni, la Cluj, în cadrul TIFF, au aflat cum să se prezinte la o audiție și cum să abordeze diferite roluri.
„În cazul tinerilor care doresc să ajungă în industria filmului e foarte important să petreacă puțin timp pe platoul de filmare și să vadă unde se potrivesc. Dacă vă place să stați singuri și sunteți puțin stânjeniți de prezența oamenilor, atunci poate s-ar putea să fiți buni scenariști”, a afirmat Melissa Leo.
Melissa Leo le-a mai spus celor prezenți că bugetul filmului „Frozen River” a fost, în realitate, de zece ori mai mic decât s-a anunțat, deoarece la Hollywood nimeni nu consideră că un film bun poate fi făcut cu mai puțin de un milion de euro.
În 2009, Melissa Leo a ajuns pe covorul roșu al Oscarurilor cu pelicula „Frozen River”, aceasta dând ca exemplu experiența ei cu acest film tuturor celor care se află la început de drum.
„«Frozen River» a fost un miracol extraordinar prin prisma a cât de mic a fost și nu a intrat în cinematografele din mall-uri și nu a fost un blockbuster, dar ne-a purtat până la Premiile Academiei”, a afirmat Melissa Leo.
Actrița a fost premiată anul trecut cu un Oscar și cu un Glob de Aur pentru rolul secundar din pelicula „The Fighter”.
Recent, Melissa Leo a apărut în serialul HBO „Treme” și în mini-seria HBO „Mildred Pierce” – alături de Kate Winslet, Evan Rachel Wood și Guy Pearce – care va avea parte de o proiecție-maraton la TIFF joi, 7 iunie, de la 10.00, la Cinema Arta.
Pentru rolul ei, actrița a primit o nominalizare la Premiile Emmy.