Mesajul apocaliptic transmis de premierul Australiei. VIDEO

Publicat: 06 12. 2012, 21:27
Actualizat: 30 07. 2014, 15:39

Premierul australian Julia Gilliard a dat publicității un scurt material video în care avertizează cetățenii în cu privire la Apocalipsa prezisă de poporul mayaș, informează The Telegraph.

„Dragii mei prieteni din Australia, sfârșitul lumii vine”, și-a început Gillard discursul care multora le-a trezit îndoieli.

„Fie că sfârșitul va veni din cauza unor zombi, alte bestii demonice sau din cauza triumfului K-pop, dacă trebuie să știți ceva despre mine, asta trebuie să fie – întotdeauna voi lupta pentru voi până la final”, a continuat premierul.

În ciuda seriozității pe care Julia Gilliard a afișat-o în clip, întregul mesaj a fost de fapt realizat pentru promovarea matinalului „Triple J”, precizează sursa.