Motivul controversat pentru care un celebru actor riscă doi ani de închisoare: Au manipulat grosolan faptele

Publicat: 14 02. 2018, 15:42
Actualizat: 15 02. 2018, 07:27
Pierce Brosnan, condamnat în SUA! Actorul a pledat vinovat la proces

Acum aproximativ un an și jumătate, fostul James Bond a apărut la televizor, dar și în ziare, promovând pan masala, un produs specific, o combinație populară indiană care poate conține tutun, lime, condimente și nuci. Sortimentul pe care l-ar fi promovat Brosnan nu conținea tutun, dar unele dintre produsele companiei includ supari, un ingredient considerat cancerigen de Organizația Mondială a Sănătății. 

Campania a fost suspendată după ce a stârnit revolta opiniei publice, iar actorul susține că a fost șocat atunci când a văzut că imaginea sa a fost folosită în acest scop. 

„I-am transmis o notificare lui Pierce Brosnan prin intermediul companiei și l-am abordat și pe rețelele de socializare”, a spus pentru Indian Express un oficial din guvernul indian. „Dacă nu va răspunde într-un fel solicitării, va trebui să plătească o amendă și s-ar putea ajunge chiar până la condamnarea la doi ani în închisoare”, au adăugat aceștia. Produsele pan masala conțin care conțin tutun sunt cunoscute pe scară largă pentru că sporesc riscul de cancer la gât și gură. 

Până în acest moment, actorul a susținut că, la vremea la care au apărut controversele, era convins că face reclmă unui produs pentru împrospătarea respirației și pentru albirea dinților complet natural, care nu conține tutun sau alte ingrediente nocive. Brosnan mai susține și că Pan Bahar a „manipulat grosolan” reclamele pentru a sugera că fostul James Bond susține întreaga linie de produse.