Motivul pentru care Javier Bardem refuză să vizioneze filmele în care joacă. „Nu suport asta”

Publicat: 21 09. 2012, 14:28
Actualizat: 28 03. 2019, 06:44

Actorul Javier Bardem refuză să vizioneze filmele în care joacă, din cauza faptului că nu îi place deloc felul în care arată nasul său, pe care susține că și l-a fracturat în timpul unei bătăi dintr-un bar, informează contactmusic.com.

Deși a câștigat multe trofee prestigioase și aprecierea criticilor de specialitate, starul spaniol a spus că nu înțelege cum a ajuns să fie considerat o mare vedetă de cinema și a mărturisit că nu se uită la filmele în care a jucat.

Javier Bardem a spus că nu îi place felul în care arată nasul său, care nu s-a mai sudat niciodată corespunzător, după ce actorul a fost lovit în plină față de patronul unui bar, pe când avea vârsta de 20 de ani.

„Faptul că îmi place să creez personaje (pe marele ecran, n.r.) nu înseamnă că îmi place să mă și uit la personajele pe care le-am creat, la prestația mea artistică. Nici nu pot să mă uit la acel nas al meu, să aud acea voce, să văd acei ochi ridicoli. Nu suport asta”, a spus starul spaniol într-un interviu acordat revistei GQ.

„Însă atunci când joc un personaj, nu îmi văd nasul, nu îmi aud vocea. E ca și cum ar exista în acel moment ceva mai puternic, ceva mai mult de atât. Și simt că trebuie să exprim acea stare”, a adăugat Javier Bardem.

Javier Bardem, în vârstă de 43 de ani – nominalizat la Oscar în 2001 pentru rolul „Viața și epoca lui Reinaldo Arenas/ Before Night Falls” (2000) -, a obținut prestigioasa statuetă în 2007, pentru rolul din „Nu există țară pentru bătrâni/ No country for old men”, regizat de frații Joel și Ethan Coen.

În 2010, Javier Bardem a primit premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes, pentru rolul din filmul „Biutiful” al regizorului Alejandro González Iñárritu, pentru care a fost nominalizat în 2011 și la premiul Oscar.

Javier Bardem s-a căsătorit în iulie 2010, cu actrița spaniolă Penelope Cruz, iar cei doi au împreună un fiu – Leon – care s-a născut în ianuarie 2011.