Naomi Campbell, jefuită și agresată la Paris: A suferit o accidentare la un picior

Publicat: 04 01. 2013, 11:39
Actualizat: 26 06. 2013, 07:50

Naomi Campbell a suferit o contuzie la nivelul ligamentelor picioarelor în momentul în care a fost agresată și jefuită pe o stradă din Paris în urmă cu o lună, informează presa americană, citată de contactmusic.com.

Renumitul top-model britanic se afla pe o stradă din capitala Franței, încercând să oprească un taxi, în momentul în care a fost atacată de câțiva hoți.

Naomi Campbell a mers la poliție pentru a raporta incidentul, petrecut în urmă cu aproximativ o lună, iar apoi s-a deplasat la bordul unui avion privat în orașul Vail din statul american Colorado, unde a fost tratată de un renumit chirurg ortoped.

„A fost un moment terifiant. Naomi crede că hoții au pândit-o, au urmărit-o și au așteptat cel mai potrivit moment pentru a o ataca atunci când era singură. A fost atacată pe stradă, în timp ce încerca să oprească un taxi, și a fost jefuită”, a declarat o sursă pentru New York Post.

„A suferit o accidentare la un picior, atunci când a fost împinsă în mod violent pe asfalt. E foarte afectată de acest incident”, a adăugat aceeași sursă.

Naomi Campbell a fost văzută pentru prima dată deplasându-se cu ajutorul unui cărucior cu rotile în luna decembrie, însă modelul britanic nu a oferit în acel moment nicio explicație despre felul în care s-a accidentat.

Ea își petrece convalescența la Miami, înainte de lansarea în luna februarie a noii emisiuni-concurs „The Face”, în cadrul căreia renumitul model britanic va debuta în calitate de prezentatoare de televiziune. Emisiunea-concurs „The Face” este produsă de grupul NBC Universal cu scopul de a descoperi tinerele talente care vor domina industria modei în următorii ani.

Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute și mai bine plătite top modele din lume și a lucrat pentru mari creatori de modă precum Ralph Lauren, Versace și Dolce & Gabbana. Ea s-a născut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicană cu rădăcini chineze, bunica ei din partea tatălui purtând numele de familie Ming.

Prima ei apariție publică a avut loc la vârsta de șapte ani, în videoclipul „Is This Love?” al lui Bob Marley. La 15 ani, când studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La puțin timp după aceasta, ea s-a hotărât să își încerce norocul ca model, dând o probă la Elite Model Management. A fost primul manechin de culoare care a apărut pe coperta revistei Time și în edițiile franceze și britanice ale revistei Vogue.