NASA, după ce a primit un buget GENEROS pentru anul 2020: De data aceasta, după ce ajungem pe Lună, rămânem

Publicat: 12 03. 2019, 16:40
Actualizat: 25 03. 2019, 19:15

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat într-un comunicat că acesta este unul dintre cele mai generoase bugete primite de instituție, gestul fiind și un „uriaș vot de încredere” acordat agenției.

„Vom merge pe Lună în următoarea decadă, cu tehnologii și sisteme noi și inovatoare, pentru a explora mai multe zone de pe suprafața lunară decât anterior. De data aceasta, după ce ajungem pe Lună, rămânem. Vom folosi ce am învățat pentru a face un alt pas uriaș, să trimitem astronauți pe Marte”, potrivit comunicatului.

„Cu acest buget vom construi succesele de pe orbita joasă a Terrei, pentru a crea o campanie de explorare care să combine experiența NASA cu cea a partenerilor internaționali și comerciali”, a mai spus Bridenstine, care a anunțat că vor fi lansate din nou nave spațiale americane de la centre din SUA, pentru prima dată din 2011.

„Începând cu o serie de mici misiuni comerciale pe Lună, programate la debutul acestui an, vom utiliza noi nave, sonde, roboți și misiuni cu echipaj uman, până în 2028, pentru a efectua experimente pe toată suprafața Lunii”, se arată în același comunicat.

Bridenstine a mai vorbit despre viitoare misiuni de explorare a satelitului Europa al planetei Jupiter, precum și despre lansarea telescopului spațial James Webb. Acestora li se adaugă misiuni dus-întors pe Marte.

„Pe măsură ce ne apropiem de a 50-a aniversare a misiunii Apollo 11, în iulie, ne îndreptăm atenția spre Lună și Marte și vrem ca lumea să vină cu noi”, se arată în același comunicat, care se încheie cu textul: „NASA este peste tot și avem influență asupra oamenilor de pe tot globul. În timp ce celebrăm trecutul, să fim o sursă de inspirație pentru prieteni și familie pentru viitorul pe care îl construim”.