NASA și-a făcut publică întreaga bază de informații obținute din cercetare

Publicat: 19 08. 2016, 20:43
Actualizat: 22 03. 2019, 08:33

NASA și-a publicat întreaga bază de informații obținute din cercetare pe platforma PubSpace. Datele sunt disponibile în mod gratuit. 

Cercetătoarea Ellen Stofan crede că posibilitatea pe care o oferă NASA îi va ajuta pe oamenii de știință să facă progrese în domeniul cercetării. ,,Înlesnirea accesului la datele pe care le avem va mări impactul cercetărilor noastre. Ca cercetători și ingineri, muncim pe fundațiile construite de predecesorii noștri”, a menționat Stofan. 

De acum înainte, toate studiile finanțate de NASA vor respecta noua regulă. Astfel, articolele rezultate în urma cercetărilor vor trebui postate pe portalul PubSpace în cel mult un an de la publicare, pentru a fi accesibile oricui, în mod gratuit. Singurele excepții sunt articolele care fac referire la brevete de invenție, informații care implică drepturi de autor sau date considerate importante pentru securitatea națională, scrie Descoperă.

,,În cadrul NASA, ne bucurăm de această oportunitate de a extinde accesul la portofoliul publicațiilor științifice și tehnice. Prin acces deschis și inovare, invităm comunitatea mondială să ne ni se alăture în procesul de explorare a Pământului, aerului și spațiului cosmic”, a declarat Dava Newman, oficial al NASA, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Agenției Spațiale Americane.