NOAPTEA MUZEELOR 2012 Cluj – O noapte în balconul Palatului Banffy și transport gratuit

Publicat: 18 05. 2012, 17:01
Actualizat: 25 06. 2013, 14:19

Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, în colaborare cu o firmă de transport, oferă publicului clujean posibilitatea de a vizita muzeele din Dej, Turda și Ciucea, cu ocazia Nopții Muzeelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Transportul va fi gratuit, iar plecarea este din curtea Muzeului de Artă, sâmbătă, la ora 16.00 – pentru Muzeul de Istorie din Turda, la 17.30 – pentru Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea și la 18.00 – pentru cel din Dej. Transportul va fi asigurat în limita a 16 locuri, în ordinea prezentării la microbuz.

La Noaptea Muzeelor participă 14 instituții de profil din județul Cluj.

La Cluj-Napoca, la eveniment participă Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (cu o expoziție temporară în Turnul Croitorilor și Colecția de Istorie a Farmaciei), muzeele Universității „Babeș-Bolyai” (Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Muzeul Zoologic și Vivariul), Centrul Cultural „Petre Țuțea” și, în premieră, Virtus Antiqua. Acestora li se adaugă Muzeul de Istorie din Turda, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, Muzeul Municipal Dej și Galeria Frezia Dej.

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca propune, sub titulatura „O noapte în balconul Palatului Bánffy”, vizitarea muzeului și a balconului vestic al palatului, între orele 20.00 și 1.00. De-a lungul istoriei, din acest balcon recent restaurat s-au adresat clujenilor diferite personalități politice.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul să viziteze, în intervalul orar 16.00-01.00, expoziția permanentă și expozițiile temporare Lego – Decenii de istorie și Ziua Amintirii – Holocaustul Romilor. Programul include și o proiecție filme documentare cu tematică etno-antropologică, realizate de absolvenții Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca.

Tot aici va fi și un târg bio de vin, țuică și bucate, unde vizitatorii vor degusta mâncăruri tipic ardelenești, iar preparatul tradițional al Nopții Albe a Muzeelor va fi mămăliga cu strujele, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei prezintă o nouă expoziție la Bastionul Croitorilor – Centrul de Cultură Urbană, intitulată „Principatul și principii transilvăneni în colecția de acuarele a MNIT”. Programul de vizitare este între 20.00 – 01.00, ca și la Colecția de Istorie a Farmaciei.

Muzeul de Mineralogie al Universității „Babeș-Bolyai” inaugurează expoziția temporară Curcubeul mineral, care poate fi vizitată între orele 18.00 – 23.00, în timp ce la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie se deschide expoziția de documente „140 de ani de tradiție în învățământul universitar geologic-mineralogic din Cluj”, între 18.00 și 23.00. La Vivariu poate fi vizitată, între orele 10.00 – 23.00, expoziție de fotografie „Viperele din România”, în timp ce Muzeul Zoologic prezintă animalele de la cea mai simplă structură la cea mai complexă și, special cu ocazia Nopții Muzeelor, expoziția temporară „Păsări din Bucovina” (program: 12.00-01.00).

Centrul Cultural „Petre Țuțea” propune evenimentul Ordinul Basarabilor – străjer de noapte în Bastionul Croitorilor (21.00 – 04.00), iar Asociația Virtus Antiqua o seară de jocuri antice (20.00-24.00).

La Muzeul de Istorie din Turda se poate vizita, între orele 17.00 și 1.00, expoziția permanentă, fiind organizate și alte evenimente cu ocazia Nopții Muzeelor: „Lecția” de Eugen Ionesco susținută de trupa de teatru Vector in Fabula de la Școala „Teodor Murășanu” (ora 17.00), concert de muzică clasică Four Seasons (ora 20.30), proiecția de filme documentare „Vânătorul de securiști” și „Execuția” (22.00).

Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea poate fi vizitat între orele 19.00-24.00, programul fiind completat cu activități care să evoce personalitatea poetului Octavian Goga.

La Muzeul Municipal Dej, la ora 20.00 va avea loc vernisajul expoziției de grafică a artiștilor Maria Brudașca, Adina Bogățean, Paul Bucovesan și Flaviu Moldovan, la ora 21.00 este programat vernisajul expoziției de pictură „Capodopere ale artei belgiene” (reproduceri) și, între 22.00-24.00, are loc proiecția de filme realizate de studenții Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și MAD Production Cluj-Napoca.

Galeria Frezia Dej prezintă expoziția de sculptură și desen a artistului Ion Iancuț.