Noi obiecte aparținând lui Winston Churchill au fost descoperite la o GROAPĂ de GUNOI

Publicat: 25 03. 2019, 13:29

Obiectele au fost autentificate de un expert în cadrul emisiunii Antiques Roadshow, difuzată de BBC, după ce au fost aduse de un membru al publicului care a lucrat la o groapă de gunoi.

David Rose, care a susținut că are trei magazii pline de antichități și artefacte salvate de la groapa de gunoi, a declarat: „Am lucrat acolo timp de 15 ani și întotdeauna am ales ce mi-a plăcut, mai ales antichități”.

Potrivit publicației The Telegraph, Rose a refuzat să dezvăluie producătorilor emisiunii locația gropii de gunoi unde a găsit remarcabilele obiecte ale lui Churchill, preferând să păstreze secretul.

În episodul filmat la Palatul Eltham, din sud-estul Londrei și difuzat duminică seara, Rose a explicat cum a descoperit trabucurile și pălăria împreună cu mai mult de 200 de scrisori scrise de o mamă, care a lucrat pentru Winston Churchill, către fiul ei.

În scrisorile ei, femeia a oferit o perspectivă detaliată asupra vieții de zi cu zi a lui Churchill. „Îi scria zilnic fiului despre viața cotidiană a lui Winston Churchill, despre ce planuri avea, despre cum se simțea și despre multe alte lucruri interesante referitoare la el”, a mărturisit Rose.

Obiectele pe care le-a găsit în groapa de gunoi par a fi daruri de la Churchill pentru această mamă, inclusiv o fotografie cu atuograf.

Mark Smith, specialistul în Antichitate care a examinat obiectele, a declarat că autenticitatea lor ar fi fost îndoielă dacă nu ar fi existat scrisorile, conținând atât de multe detalii, care au fost găsite odată cu pălăria și trabucurile.

Domnul Smith a evaluat întreaga colecție la 10.000 de lire sterline, o sumă pe care Rose a descris-o apoi ca fiind „nebună”.

Bărbatul a păstrat secretul în legătură cu locația gropii de gunoi, susținând că „zeci” de persoane i-au cerut să le fie dezvăluit, dar nu le-a spus niciunuia.