Noua generație de ACTORI nu are PROFESORI grozavi. Florin Piersic, ULUIT de performanțele fiului său

Publicat: 02 09. 2018, 13:46
Actualizat: 02 10. 2018, 15:04
Actorul Florin Piersic

Actorul român de teatru și film Florin Piersic a declarat sâmbătă seara, la Alba Iulia, că generația nouă de actori nu mai are „profesorii aceia grozavi care să-i învețe”, precizând că sunt foarte mulți tineri talentați, între care și fiul său, Florin Piersic Jr., transmite corespondentul Mediafax.

„Pentru mine, generația nouă de actori – părerea mea, dar asta este numai părerea mea – generația nouă de actori nu mai are – pentru că orice profesie se învață de la cineva – niște profesori senzaționali. Noi am avut. Or ei nu mai au profesorii aceia grozavi care să-i învețe. Sunt foarte mulți din generația aceasta nouă și vorbesc serios, care sunt talentați. Și vorbesc în cunoștință de cauză”, a afirmat Florin Piersic, ca răspuns la o întrebare legată de noua generație.

„Din generația aceasta face parte și băiatul meu, Florin Piersic Jr. și eu îmi iau această obrăznicie – zic eu, dar nu sunt obraznic niciodată, nici nu mi-aș permite – să vă spun că el e unul dintre talentații actori pe care eu îi admir, și în teatru, și în film. L-am văzut într-o piesă la Teatrul Nottara acum câteva luni și l-am văzut într-un recital al lui, în care jur că spun adevărat (…) am rămas interzis, nu mi-a venit să cred”, a mai spus Florin Piersic.

Marele actor le-a povestit celor prezenți încă de la început că nu are subiecte tabu, dar nu va răspunde întrebărilor legate de politică, pentru că nu se pricepe.

De vineri până duminică în Cetatea Alba Carolina se desfășoară „Alba Iulia Music & Film”. În cadrul Festivalului au loc proiecții de film și concerte, dar și evenimente în cadrul cărora actorii se întâlnesc cu spectatorii.