Nunta regală. Marii absenți de pe lista de invitați la căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle

Publicat: 11 04. 2018, 10:19
Actualizat: 26 03. 2019, 08:28

Prințul Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a și fratele prințului William, se va căsători cu fosta actriță americană Meghan Markle la capela St George de la castelul Windsor, pe 19 mai.

„S-a decis că o listă oficială de lideri politici – atât din Marea Britanie, cât și din străinătate – nu este necesară pentru nunta prințului Harry și a doamnei Markle”, a declarat un purtător de cuvânt de la palatul Kensington, reședința oficială a lui William și Harry.

„Guvernul majestății sale (numele oficial al Guvernului britanic, n.r.) a fost consultat în privința acestei decizii, care a fost luată de Casa regală”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

O sursă de la palatul Kensington a confirmat că familia Obama nu a fost invitată la nuntă, iar oaspeții vor fi persoane care au legături directe cu mirii, ceea ce înseamnă că și familia Trump este exclusă.

Au existat speculații privind faptul că familia Obama va fi invitată, având în vedere relațiile personale dintre fostul președinte american și prințul Harry, dar ar fi fost ciudat din punct de vedere diplomatic ca acesta să fie invitat, iar Donald Trump să fie exclus.

O altă sursă din Guvernul britanic a confirmat că Theresa May nu va participa la eveniment.

Aceeași sursă a spus că locul în care va avea loc ceremonia este mult mai mic decât Westminster Abbey, unde a avut loc căsătoria fratelui mai mare al lui Harry, prințul William, cu Kate Middleton, în 2011. Atunci au fost invitați la eveniment premierul din epocă, David Cameron, precum și alți politicieni și diplomați.

Obama, care pe atunci era președinte, nu a fost invitat la nuntă, la care a participat însă ambasadorul SUA la Londra.

Aproximativ 600 de persoane au fost invitate la ceremonia de căsătorie a cuplului format din prințul Harry al Marii Britanii și Meghan Markle.

Cei 600 de invitați vor participa la ceremonia de căsătorie care va avea loc la capela Saint George, ce va fi urmată de un banchet oferit de bunica prințului, regina Elizabeth a II-a, la St George’s Hall.

Ulterior, circa 200 de oaspeți sunt așteptați la o recepție privată oferită la Frogmore House de tatăl prințului Harry, prințul moștenitor Charles.

Căsătoria prințului Harry, în vârstă de 33 de ani, se anunță a fi cel mai urmărit eveniment de gen al anului în Marea Britanie.

Prințul Harry și logodnica sa, Meghan Markle, care au o relație din iulie 2016 și s-au logodit în noiembrie 2017, stau într-o casă de pe domeniul Kensington, unde locuiesc și prințul William, soția acestuia și cei doi copii ai lor.

Recent, Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, a fost botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă, la care au asistat logodnicul ei și câțiva membri ai familiei acestuia. Convertirea la acest rit era necesară înainte de căsătoria cu prințul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a. Regina este, printre altele, și șef al Bisericii anglicane. Markle, care era protestantă, a primit confirmarea imediat după botez.

Totodată, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii și-a dat consimțământul formal pentru căsătoria prințului Harry. „Îmi dau consimțământul pentru (încheierea) unui contract de căsătorie între nepotul meu iubit Harry Charles Albert David de Wales și Rachel Meghan Markle”, a scris regina într-o scrisoare transmisă pe 14 martie Consiliului său privat.

Potrivit legii britanice, persoanele care figurează între primii șase moștenitori în ordinea de succesiune la tron trebuie să obțină consimțământul formal al reginei înainte de căsătorie. În prezent, prințul Harry este al cincilea în ordinea de succesiune, după tatăl său, prințul Charles, fratele său, prințul William, și copiii pe care acesta îi are cu ducesa Catherine, prințul George, respectiv prințesa Charlotte. După ce se va naște cel de-al treilea copil al prințului William, în aprilie, prințul Harry va ocupa locul al șaselea în ordinea de succesiune.