O familie întreagă a paralizat după ce a mâncat un pește

Publicat: 30 10. 2014, 12:08

Cina unei familii din Brazilia, la care au luat parte 11 persoane, s-a transformat într-o tragedie, după ce un prieten care fusese la pescuit le-a dat un pește balon, pe care aceștia l-au gătit și l-au mâncat.

”Am pus peștele prăjit pe masă, în curte, și toți au început să mănânce. Spuneau chiar că este foarte gustos”, a declarat Cristiane Souza, una dintre victimele cel mai puțin afectate.

Ceilalți membri ai familiei au început pe rând să vomite și să paralizeze și au fost transportați la spital. Printre persoanele aflate în continuare în stare gravă la spital se numără și patru copii cu vârste între 3 și 5 ani.

Peștele balon conține o substanță otrăvitoare, numită tetrodotoxină, care este extrem de puternică și pentru care în prezent nu se cunoaște un antidot. Bucătarii care prepară această specie de pește trebuie să aibă o licență în acest sens, prin care se atestă că aceștia pot îndepărta toată otrava. Chiar și în aceste cazuri, unii dintre cei care îl consumă pot ajunge la spital în stare gravă sau pot chiar muri. Tetrodotoxina coboară temperatura corpului și a sângelui și poate provoca o comă profundă, scrie sursa.