O femeie fără adăpost, surprinsă în timp ce își făcea duș într-o casă străină. Uluită, proprietara a sunat imediat la poliție: A început să gesticuleze și să urle la noi

Publicat: 06 06. 2019, 11:05

Luni, poliția din Comitatul Maricopa a înștiințat-o pe inculpata Ravena Lumere, cu privire la acuzațiile aduse, scrie azfamily.com.

Potrivit autorităților, proprietara casei se întorcea de la cumpărături, când a găsit-o pe Lumere în baie, miercuri, 29 mai 2019, în timp ce se spăla.

Lumere, în vârstă de 30 de ani, le-a zis polițiștilor că a fost păcălită de un prieten în legătură cu o adresă de domiciliu. „I s-a spus că această casă este a unui prieten, care nu va fi azi acasă”, se arată în documentele acuzatoare.

Potrivit polițistului care a arestat-o pe Lumere, victima și fiul ei au observat „haine și un mic animăluț de pluș roz pe jos”, pe care ei nu le lăsasera acolo și au știut imediat că este ceva în neregulă.

Mai mult, proprietarii au găsit pantofii femeii și „mai multe ambalaje de alimente desfăcute”.

Când victima infracțiunii a intrat în dormitor, a auzit dușul. „Ravena a început să gesticuleze și să urle la noi”, a declarat femeia, care a confruntat-o pe intrusă.

„Victima și fiul ei au reținut-o pe Ravena până la sosirea echipajului de poliție”, relevă documentele oficiale.

Lumere nu are adăpost și nu a mai fost arestată în trecut, dar oamenii legii cred că femeia se afla sub influența drogurilor, atunci când a intrat în casa unei persoane străine, pentru a face duș.

Imagine de Joe Garma de la Pixabay & Imagine de BodyWorn by Utility de la Pixabay