O ghilotină în miniatură scoasă la vânzare

Redactor:
Laura Holban
Replica în miniatură a unei ghilotine, realizată de către un prizonier care-și aștepta execuția, va fi scoasă la licitație luna viitoare în Marea Britanie

Replica în miniatură a unei ghilotine, realizată de către un prizonier care-și aștepta execuția, va fi scoasă la licitație luna viitoare în Marea Britanie. Macheta, veche de 200 de ani și sculptată în oase de animal, a fost găsită din întâmplare de către un expert. Acesta a găsit-o într-o casă pe care o evalua, din comitatul Dorsat, notează Daily Mail.

Amy Brenan, angajată a casei de licitații Duke, a mărturisit că familia în casa căreia a găsit macheta habar nu avea de existența acesteia. Potrivit expertei, macheta a fost realizată din oseminte de animale.

„Prizonierii de război aveau un contact minim cu exterior, așadar au fost forțați să improvizeze. Găseau cu ușurință materiale ieftine, cum ar fi paiele sau scânduri din lemn și, cu ajutorul îndemânării, reușeau să construiască produse finite de calitate”, a explicat experta.

Macabra machetă este realizată cu multă atenție și extrem de amănunțit. Nu lipsesc nici soldații de la baza ghilotinei, iar scările care duc spre platforma unde urcau condamnații este și ea funcțională. „Tăișul ghilotinei se mișcă în sus și în jos, iar brațele soldaților miniaturali sunt mobile încât să imite mișcarea. În plus, fiecare chip este desenat cu dungi negre și roșii pentru a exemplifica expresii faciale”, a estimat experta, care crede că macheta a fost construită între anii 1805 și 1815.


Cel care a reușit o asemenea replică nu a uitat să lase și un corp decapitat pe platforma ghilotinei pentru ca efectul să fie unul realist. „Macheta ghilotinei, sculptată în os, cel mai probabil de la oi, a fost donată pentru a fi vândută la licitație. Ghilotina este un simbol al Revoluției franceze și au existat numeroase astfel de machete de o astfel de inspirație”, a mai adăugat Brenan.

Prețul de pornire pentru minuțioasa machetă va fi de circa 9.500 de euro, licitațiia fiind planificată pentru data de 9 februarie.

Inchide