O „insulă” de gunoaie amenință să lovească SUA

Publicat: 05 11. 2013, 20:12
Actualizat: 29 07. 2014, 19:43

O „insulă” de gunoaie de mărimea statului Texas amenință să se apropie de țărmurile vestice ale continentului american, averizează specialiștii de la „National Oceanic and Atmospheric Association (NOAA)”.

Potrivit unui studiu recent, aceasta s-ar fi format în principal în urma tsunamiului din Japonia din anul 2011, și conține aproximativ cinci milioane de tone de deșeuri, relatează Daily Mail. Fragmente de case, bărci și alte bucăți de lemn sau materiale plastice au fost „înghițite” atunci de apă și transporate mai departe până în ocean.

Acum, după doi ani de la producerea tragediei, acestea plutesc pe valurile Pacificului, îndreptându-se către nord-estul Insulelor Hawaii.

De altfel, multe dintre aceste obiecte au apărut de-a lungul coastei Californiei. În aprilie, o barcă de aproximativ 6 metri a apărut în apropiere de Crescent City, fiind identificată ulterior ca provenind din orașul japonez Rikuzentakata. Printre obiectele puratate de ape s-a aflat și o motocicletă, mai scrie sursa.

Mai mult, o altă „insulă de gunoaie” ar fi purtată de curenți dinspre Alaska spre Philippine, se arată în raportul citat.