O lumină neidentificată surprinsă de roverul Curiosity pe Marte a aprins imaginația internauților

Publicat: 08 04. 2014, 20:37

Posibilitatea existenței vieții și a apei pe Marte alimentează fantasmele oamenilor de multă vreme. Acestor conjucturi li se adaugă de acum și o lumină ciudată, despre care internauții au vorbit foarte mult, marți, în presa internațională și pe internet.

Houston Chronicle, un cotidian generalist american, își pune întrebări în legătură cu natura acelei surse luminoase ce a fost captată de o cameră de la bordul roverului american Curiosity.

Fenomenul a fost reperat de Scott C. Waring, care administrează site-ul UFO Sightings Daily, ce a difuzat în premieră această imagine pe 6 aprilie.

„O sursă de lumină artificială a fost văzută în această săptămână, în această fotografie realizată de NASA, care arată că lumina este îndreptată spre cer și provine de la sol. Acest lucru ar putea să indice faptul că există o viață inteligentă subterană care utilizează lumina la fel cum o facem noi”, a afirmat Scott C. Waring.

Aceeași imagine a fost publicată și pe site-ul Jet Propulsion Laboratory (JPL), care supraveghează misiunile spațiale ale NASA fără echipaj uman la bord, mai ales cele de pe Marte.

Acea sursă de lumină a fost fotografiată pe Marte de robotul american Curiosity pe 3 aprilie.

Restul este învăluit în mister, iar NASA nu și-a precizat deocamdată punctul de vedere. Până atunci, lumina marțiană a generat numeroase comentarii pe Twitter, iar unele dintre ele sunt amuzante.

„Defecțiune a aparatului foto? Mici omuleți verzi? Oricum, o lumină ciudată a fost detectată de Curiosity pe Marte”, afirmă un utilizator pe Twitter.

„După o piscină ascunsă pe un satelit al lui Saturn, acum descoperim un club disco pe Marte”, declară, amuzat, un alt internaut.

Robotul american Curiosity, un fel de rover 4 x 4 înzestrat cu 10 instrumente, care a ajuns pe Marte pe 6 august 2012, a putut să stabilească, în 2013, că „planeta roșie” a fost propice vieții microbiene în trecutul ei îndepărtat, diminuând însă considerabil probabilitatea prezenței actuale a unor forme de viață pe această planetă.