O nouă particulă ar putea REVOLUȚIONA fizica. Este posibil ca ea să fie asemănătoare cu cea a bosonului Higgs, ”particula lui Dumnezeu”

Publicat: 22 03. 2016, 16:55

Descoperirea a fost făcută în luna decembrie a anului trecut, însă de-abia acum cercetătorii au făcut publice rezultatele obținute, la o conferință organizată în Italia.

Conform Descoperă, cele două detectoare principale ale LHC-ului au detectat emisii de lumină, care nu puteau fi descrise prin intermediul legilor fizicii.

„În momentul în care am declanșat ciocnirea protonilor s-a produs o reacție, în urma căreia au rezultat protoni cu o energie mult mai mare față de cei precedenți”, a declarat cercetătorul Ian Sample.

În cadrul experimentului realizat la sfârșitul lui 2015, detectoarele CMS și ATLAS au înregistrat un semnal neobișnuit, atins la un nivel de energie de circa 750 de miliarde de electron-volți. Cercetătorii susțin că rezultatul pe care l-au obținut ar indica prezența unei particule asemănătoare cu bosonul Higgs, dar care are o masă de 1500 de giga electron-volți, adică de 12 ori mai mare decât cea a corpusculului menționat.

Citește în continuare pe Descopera.ro.