Oaspeți neobișnuiți în Clisura Dunării. Mai multe lebede își petrec iarna în golful de la Eșelnița

Publicat: 09 12. 2019, 19:29

This browser does not support the video element.

Proprietarii pensiunilor din localitatea Eșelnița povestesc că unele dintre lebede au legat adevărate prietenii cu localnicii, dar și cu turiștii. Zilnic, vin la pontoane și așteaptă să primească atenție. În schimb, oferă un adevărat spectacol pe apă.

„Sunt așa drăguțe!…Dacă noi nu venim la ponton, la ele, mă așteaptă un sfert de oră, o jumătate de oră. Stau în larg și din larg, când mă văd că alerg spre ponton, vin. Le chem. Cred că știu vocea. Nu le-am studiat. Observ că sunt aceleași lebede. Pe astea două le știu de trei ani. Se enervează dacă cineva îi dă atenție uneia și alteia nu, își deschid aripile, fac zgomot mare. Sau când se iubesc, își pun ciocul unul lângă celălalt sau dacă cineva îi ia mâncarea celeilalte, se înfurie. Dacă vin și o sperii pe una, cealaltă vine și mă sperie ea pe mine, își ridică aripile și țipă. Ele sunt tare drăguțe, dar vin numai toamna-iarna”, a declarat Florentina Muchitsch, proprietara unei pensiuni din Eșelnița.

Turiștii sunt surprinși de apariția lebedelor, dar sunt încântați de frumusețea lor. Cei mai bucuroși sunt copiii, care încearcă să le câștige simpatia oferindu-le mâncare.

„Am fost surprins să văd lebede aici. Și iarna. Sunt foarte frumoase”, a spus Dan, un turist.

Specialiștii au o explicație pentru apariția lebedelor în această zonă: iarna, în golfurile din zona Eșelnița, apa este mai caldă și nu are curenți.

„Vara, zona Eșelniței nu are habitate prielnice de cuibărit, respectiv creștere a puilor. Păsările de apă au nevoie, în perioada cuibăritului, de liniște și, mai mult, de vegetație densă unde să-și facă cuiburile, să fie ferite de potențiali răpitori și atunci, zona aceasta a Mehedințiului, golfurile din zona Mehedințiului nu se pretează pentru cuibăritul lebedelor. Iarna vin pentru că sunt aceste golfuri și sunt ferite, cumva, de curenți. (…) Ceea ce ați văzut dumneavoastră sunt lebede de vară. În momentul acesta, lebedele de vară, dar și alte specii de păsări, fac aglomerări în zone mai liniștite, în zone de golfuri. Aceste aglomerări sunt perfect normale și, din fericire, din ce în ce mai multe exemplare de lebede de vară sunt observate de-a lungul Dunării. Toată iarna rămân aici”, a declarat Amalia Dumbravă, specialist în cadrul Parcului Natural Porțile de Fier

Reprezentanții parcului natural atenționează turiștii și localnicii să nu hrănească lebedele cu produse de panificație sau cu mâncare cu sare și zahăr pentru că păsările ar putea avea de suferit.

În România, lebedele sunt protejate prin lege.