Obicei INEDIT în Bistrița. Oamenii merg la CIMITIR ca să își COLINDE morții

Publicat: 24 12. 2018, 18:06
Actualizat: 11 02. 2019, 14:14

În Bistrița-Năsăud, de sărbatoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri și tradiții. Una dintre ele, mai specială, se păstrează și astăzi în vechile sate săsești unde localncii au preluat obiceiul de la sași și își comemorează morții în ultima zi a Postul Crăciunului, după un ritual vechi de secole.

În satul Jelna, înainte de a porni la colindat, oamenii trec mai întâi pe la cimitir.

Odată cu lăsarea întunericului și până după miezul nopții, sătenii se îndreaptă spre cimitir, unde aprind lumânări în memoria celor dispăruți, se roagă și îi colindă.

„Este o tradiție foarte veche, de la sași, care se ține și astăzi. Glasul colindătorilor poate fi auzit de departe… Toți localnicii din Jelna se opresc în seara de Ajun pe la cimitir, înainte de a merge la rude și aduc cu ei lumânări, așa că cimitirul e luminat de mii de lumânări și de candele, ceea ce arată că oamenii nu au uitat de cei dragi care nu le pot fi alături pentru a sărbători Crăciunul”, povestește Anunța Seplecan, o localnică.

Pe Valea Bârgăului se respectă cu sfințenie o altă tradiție – înainte de prânz, în ziua de Ajun totul trebuia să fie gata. Agitația din casă se liniștește, în ogradă toate sunt ordonate și măturate, lemnele de foc sunt tăiate și clădite, iar odăile curate așa că începe pregătirea mesei pentru sosirea colindătorilor.

„O parte din mâncare este pentru cei ce vin nevăzuți din lumea de dincolo în noaptea de Crăciun. Focul nu trebuia să se stingă din vatra cuptorului, de aceea se căuta un buștean gros care era pus să ardă toată noaptea, iar la masa de sărbătoare se obișnuiește să se pună mâncăruri și băuturi anume pentru sufletul morților. Pe Valea Bârgăului se face un pom, un fel de sorcovă, cu mâncare: bomboane de pom, o felie de colac, o felie de friptură și alături de ele un pahar cu vin. Acestea se duc în cimitir și se lasă pe mormântul celor apropiați, sătenii spunând că în acest fel cei care au plecat pot să cinstească cu cei rămași sfintele sărbători”, a povestit, pentru corespondentul Mediafax, etnologul Maximilan Menuț.

Foto: Captură