„Oprește un nesimțit”, o campanie inedită împotriva șoferilor care merg pe trotuar

Publicat: 08 02. 2015, 18:07

O filmare postată pe youtube arată cum tinerii aflați „în misiune” pur și simplu se așează în fața autoturismelor care intră pe aleile dintr-un parc. Apoi tinerii încearcă să îi convingă pe șoferi să se întoarcă din drum.

Cei care ripostează, în majoritatea cazurilor fiind vorba de femei, după cum se observă în imagini, primesc pe parbriz un mare abțibild. Pe înregistrare se observă că una dintre șoferițe demarează în trombă, luându-l pe capotă pe unul dintre tineri, după ce i se adresase acestuia cu un limbaj injurios. 

Înregistrarea video postată pe youtube a strâns peste 1,5 milioane de vizualizări în mai puțin de o săptămână și sute de comentarii.