„Postul oglinzii”, metoda prin care femeile încearcă să scape de presiunea de a arăta mereu bine

Publicat: 21 08. 2012, 10:23
Actualizat: 21 08. 2012, 10:23

Femeile care s-au săturat de presiunea constantă de a arăta bine experimentează un nou trend, numit „postul oglinzii” , informează Daily Mail. Prin evitarea oricărei fel de reflexii, timp de câteva zile până la un an, acestea încearcă să evite obsesia frumuseții și a tinereții.

Trendul a început în Statele Unite, când scriitoarea axată pe domeniul frumuseții, Autumn Whitefield Madrano, a încercat acest „post” timp de o lună, iar apoi și-a împărtășit experiența.

„Am vrut să văd cât de mult modul în care îmi percep imaginea în oglindă îmi afectează starea.”, povestește scriitoarea, în vârstă de 36 de ani. „Am fost uimită de cât de repede a încetat să mă mai îngrijoreze modul în care arăt. Dacă eu nu mă gândesc la asta, am presupus că nici restul oamenilor nu se gândesc, ceea ce este chiar adevărat.”

În schimb, un psiholog declară că tehnica „postului oglinzii” este o altă modalitate de a ne arăta obsesia față de aspectul fizic. „Când lucrăm cu oamenii care sunt complexați de aspectul lor fizic, le recomandăm să se uite în oglindă și să se privească dintr-un unghi mai puțin critic”, mai spune psihologul Phillippa Diedrichs. (Otilia Doboș)