Poveste impresionantă: O pisică lovită de mașină și îngropată „s-a întors din morți” cinci zile mai târziu

Publicat: 29 01. 2015, 17:56

Povestea unei pisici care „s-a întors din morți” după ce a fost îngropată a făcut recent înconjurul lumii. În urmă cu câteva zile, motanul Bart a fost lovit de o mașină pe o stradă din Tampa. Trupul său a fost găsit mai târziu, chiar de stăpânul său, Ellis Hutson.

Văzând că animalul nu mai respiră, bărbatul în vârstă de 52 de ani a rugat un vecin să îl îngroape.

„Nu aveam tăria să îl îngrop chiar eu”, a povestit el pentru tampabay.com.

Vecinul a răspuns rugăminții lui Ellis, însă cinci zile mai târziu a avut parte de o surpriză care l-a lăsat fără cuvinte: desfigurat și înfometat, Bart a venit la ușa sa.

„Când l-am văzut am fost șocat!”, și-a amintit acesta. „Tot ce știam era că pisica era moartă (…). Era incredibil. Niciodată nu am mai văzut așa”, a adăugat el.

Așadar, Bart a fost înapoiat stăpânului său, care l-a dus de urgență la un medic veterinar. Motanul avea maxilarul fracturat și un ochi aproape scos. Cum starea lui de sănătate era destul de precară, Human Society of Tampa Bay s-a oferit să-l ia în îngrjire. În plus, pentru că Ellis nu avea suficienți bani pentru operație, fundația a suportat și costurile tuturor intervențiilor medicale, în valoare de peste 1.000 de dolari.

Acum, medicii spun că Bart se va recupera în aproximativ șase săptămâni.

„Bart toarce chiar și așa, cu toate rănile pe care le are”, a spus Sherry Silk, directorul Humane Society of Tampa Bay. „Nici nu îmi pot imagina cât de rău s-a simțit. Este un pacient cu adevărat minunat, o pisică adorabilă”, a adăugat el în cele din urmă.