Povestea bizară din spatele acestei fotografii de vacanță. „Nu era nimeni între noi”

Publicat: 11 03. 2015, 17:21
Actualizat: 05 09. 2019, 02:05

O fotografie în care pare să se distingă fantoma unei fetițe a devenit virală pe Internet în ultimele zile.

Kim Davison, femeia din Australia care a publicat pe Facebook respectiva imagine, a povestit că se afla în vacanță în Queensland, împreună cu fiica ei, o prietenă și cei doi copii ai acesteia. La un moment dat, în timp ce se scăldau în râul Lockyer, acestea au decis să facă o poză.

„Surpriza” a venit însă abia mai târziu, când Kim s-a uitat la fotografie și a descoperit că, alături de ea și de prietena ei, în apă apăreau patru copii, și nu trei așa cum ar fi trebui, scrie dailymail.com.

„Când am făcut poza, nu era nimeni între noi”, a povestit femeia. „Eu țineam fetița în brațe, iar capul acela cu coarne care se vede lângă mine nu este uman, pot să jur asta!”, a adăugat ea.

Povestea a devenit și mai ciudată, după ce, mai târziu, Kim a aflat că în același loc în care fe fotografiase, o fetiță în vârstă de 13 ani murise înecată. Tragicul eveniment s-a petrecut în anul 1913, după cum se arăta și într-un articol mai vechi al publicației „Brisbane Courier”.

FOTO: Daily Mail

„Doreen O”Sullivan, în vârstă de 13 ani, cea mai mare fiică a domnului Mr. James O”Sullivan s-a înecat în timp ce se scălda în râult Lockyer, vineri după-amiaza”, se preciza în material. „Aproape o oră a trecut până când trupul ei a fost găsit. Locul respectiv, cunoscut dintotdeauna ca fiind periculos, este cunoscut ca Murphy”s Hole și are o adâncime de peste 6 metri. Înmormântarea a avut loc sâmbătă și a adunat laolaltă foarte multă lume”, mai scriau jurnaliștii.

Pe lângă toate acestea, Kim susține că în ziua respectivă cineva sau ceva a apucat-o pe fiica ei de picior și a tras-o în apă, iar mai târziu a simțit o prezență ciudată în spatele ei.

Nu toți internauții care au văzut poza pe Facebook s-au lăsat însă convinși de acest aspect:„Ochii văd ce vor să vadă”, a spus un bărbat.