PREMIERĂ la Festivalul „George Enescu”. Ce SURPRIZE le pregătesc organizatorii copiilor

Publicat: 14 03. 2019, 16:18
Actualizat: 25 03. 2019, 19:29

Peste 1.500 de mici spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate la Festivalul Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii va reproduce, în oglindă, la matineu, programul festivalului din fiecare weekend.

Concertele din Festivalul Enescu vor fi prezentate de artiștii Operei Comice într-o variantă condensată, cu o durată considerată ideală pentru a menține atenția copiilor, de maximum 30 de minute, păstrând în același timp elementele centrale ale pieselor. La finalul fiecărei reprezentații, concertele vor fi explicate pe larg într-o sesiune educativă susținută de muzicienii Operei Comice pentru Copii. Astfel, copiii, cu vârste între 3 și 12 ani, vor putea intra și ei, alături de adulți, în lumea fascinantă a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România, se arată în comunicat.

„Un lucru mai puțin cunoscut este că, în realitate, spectatorii noștri au vârste cuprinse între 3 și 93 de ani. Deseori se întâmplă să vedem în sală familii cu trei generații de reprezentanți. Festivalul «George Enescu» pentru Copii, chiar dacă este dedicat copiilor, va deveni prilejul pentru cea mai interesantă conversație despre muzica clasică între generații. Părinții sau bunicii care participă la festivalul mare vor putea să repete experiența alături de cei mici și să compare sentimente, emoții, trăiri”, a declarat soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „George Enescu” propune o lume unită prin muzică, indiferent de origine, credință, gen și vârstă. Astfel, festivalul dedicat copiilor completează seria proiectelor speciale menite să apropie Festivalul Enescu de un public cât mai divers.

„Muzica clasică trebuie să facă parte din lumea contemporană, așa cum o face muzica în general. Ne-am propus acest obiectiv ambițios de a «normaliza» consumul de muzică clasică, iar festivalul dedicat copiilor nu este altceva decât o astfel de normalizare. Festivalul expune copiii de la vârste fragede la experiența unui festival de muzică clasică și, mai ales, susține eforturile Operei Comice de a le forma gustul pentru muzica cultă”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional „George Enescu”.

Festivalul „George Enescu” pentru Copii va fi organizat de Opera Comică pentru Copii din București la sediul său din Calea Giulești nr. 16, în perioada 31 august – 22 septembrie. Concertele vor avea loc în cele patru weekenduri de festival, respectiv 31 august – 1 septembrie, 7 – 8 septembrie, 14 – 15 septembrie și 21 – 22 septembrie 2019. Vârsta recomandată pentru participare este de 3 – 12 ani. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 1 mai, pe Bilete.ro, la prețul de 25 de lei.

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu aduce, în perioada 31 august – 22 septembrie, peste 2.500 dintre cele mai valoroase personalități ale lumii, un număr de 34 de premiere concretizate prin prezența a 25 de artiști de mare calibru, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida, René Jacobs, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón, Julia Fischer și Nobuyuki Tsujii, și a nouă dintre cele mai importante orchestre de nivel mondial.