Prima scriitoare afro-americană premiată cu Nobel pentru Literatură a murit

Publicat: 06 08. 2019, 17:13

Edirotul Alfred A. Kopf a confirmat faptul că Morrison a încetat din viață luni noapte la New York.

Toni Morrison a ajuns cunoscută după ce a publicat romanul „Beloved/ Preaiubita”, care i-a adus premiul Pulitzer în 1987. Cartea sa a fost ecranizată, în rolurile principale jucând Oprah Winfrey și Danny Glover.

Cu zece ani înainte câștigase Premiul National Book Critics Circle pentru romanul ” Song of Solomon/ Cântecul lui Solomon”.

Născută cu numele de Chloe Anthony Wofford, pe 18 februarie 1931 în Lorain, Ohio, Toni Morrison a crescut într-o familie pentru care a fost importantă moștenirea culturală a comunității afro-americane, dar și literatura, artele și tradițiile locale.

Morrison a studiat la universitățile Howard și la Cornell. A lucrat ca redactor la Random House și ca profestor de scriere creativă la Universitatea Princeton până în 2006. Cărțile sale surprind experiența feminină în diferite perioade din viața comunității afro-americane.

A primit premiul Nobel în 1993, academia suedeză celebrând modul în care Morrison folosește limbajul și „forța sa vizionară”. A primit din partea președintelui Barack Obama, în 2012, Medalia Prezidențială a Libertății. A fost laureată a distincției „PEN/Saul Bellow pentru Realizări în Ficțiunea Americană, în 2016.

În România editura Art i-a dedicat o colecție de autor.