Primele fotografii de la nunta Serenei Williams sunt extraordinare. Cum a arătat rochia pe care tenismena a purtat-o la evenimentul de peste UN MILION de dolari

Publicat: 18 11. 2017, 13:02

Tema nunții a fost „Frumoasa și Bestia”, iar Serena Williams a purtat o rochie superbă realizată de Sarah Burton pentru Alexander McQueen, tensimena mărturisind pentru Vogue că e ceva complet diferit față de ceea ce își imagina ea că va purta în ziua nunții, dar că a fost piesa perfectă pentru un astfel de eveniment. La rândul său, mirele a purtat un costum Armani. 

VEZI AICI FOTOGRAFII EXCLUSIVE DE LA NUNTA SERENEI WILLIAMS CU FONDATORUL REDDIT, ALEXIS OHANIAN

Serena Williams (36 de ani), cea mai titrată jucătoare de tenis, este femeie măritată! Americanca s-a căsătorit în noaptea de joi spre vineri cu Alexis Ohanian (34 de ani), co-fondator al rețelei Reddit. 

Nunta a avut loc la Centrul de Artă Contemporană din New Orleans și, așa cum era de așteptat, mai multe personalități celebre și-au făcut apariția la marele eveniment. Cântăreața Beyonce, „diavolița” Ana Wintour, editor-șef al revistei Vogue, vedeta Kim Kardashian, jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki, numărul 3 WTA, sau actrița Eva Longoria, toate i-au fost alături Serenei într-o seară specială.

În ciuda secretomaniei din jurul evenimentului, mai mulți martori au povestit că tema nunții a fost „Frumoasa și Bestia”. Au fost invitate 250 de persoane, care au primit câte o replică a unui trofeu de Grand Slam la plecare. Acestora li s-a pus o condiție specială, neavând voie să vină cu telefoanele mobile la nuntă. Asta pentru că Serena și Alexis au semnat un contract de exclusivitate cu revista Vogue.