Primul astronaut danez din istorie va face un singur lucru când va ajunge pe Stația Spațială Internațională

Publicat: 02 09. 2015, 16:13

Supranumit „Gagarin al Danemarcei” de reprezentanții Agenției Spațiale Europene (ESA), după numele primului om care a ajuns în spațiu, danezul Andreas Mogensen a decolat miercuri dimineață, la ora 04.37 GMT, alături de cosmonautul rus Serghei Volkov și cel kazah Aidin Aimbetov, în cadrul unei misiuni „sprint” dezvoltată de ESA, ce va avea o durată de 10 zile, informează Reuters.

Lansarea a avut loc de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Procedura de conectare a capsulei spațiale rusești Soyuz TMA-18M la Stația Spațială Internațională va avea loc vineri dimineață.

Obiectivul este acela de a testa diverse echipamente din domenii precum telerobotică și comunicații, dar și monitorizarea impactului pe care călătoriile spațiale le au asupra lui Mogensen, întrucât scurta sa misiune la bordul ISS este unică în istoria misiunilor de pe stație, care durează de obicei câteva luni.

Astronautul danez va testa și un nou sistem de monitorizare a ritmului cardiac și de măsurare a forței de apăsare pe pedalele bicicletelor medicinale de la bordul ISS, fabricate de Compania Aerospațială Daneză (DAC).

Bicicletele medicinale daneze – care nu au șa, întrucât ciclistul nu are nevoie de ea în condiții de lipsă a gravitației – au fost amplasate la bordul ISS în 2001 și înlocuite și modernizate de mai multe ori de atunci. Ele fac parte dintr-un program special conceput, care îi ajută pe astronauți să combată impactul negativ pe care îl au călătoriile spațiale asupra stării de sănătate.

DAC operează unul dintre cele șapte centre ale ESA care sunt conectate prin intermediul unui link live cu ISS și prin intermediul cărora oamenii de știință de la sol urmăresc desfășurarea unor experimente în spațiu și monitorizează semnele vitale ale astronauților.

Astronautul danez Andreas Mogensen va reveni pe Terra pe 11 septembrie, la bordul unei alte capsule spațiale, Soyuz TMA-16M.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.