Primul mesaj postat de Smiley pe Facebook după accidentul rutier în care a fost implicat

Publicat: 05 12. 2012, 18:32
Actualizat: 26 08. 2014, 03:56

La aproximativ cinci ore după ce a fost implicat într-un accident rutier, Smiley a postat pe Facebook un mesaj în care îi mulțumește lui Dumnezeu că i-a fost alături.

„Cam așa a arătat ziua mea… Îi mulțumesc lui Dumnezeu și vouă pentru că mă iubiți și pentru că sunteți mereu aproape de mine și mă susțineți!”.

Deși mașina în care se afla cântărețul a fost grav avariată, artistul a scăpat din accident fără nicio zgârietură.

Smiley a declarat că accidentul s-a produs când a vrut să schimbe banda de mers. „Nu îmi dau seama cum s-a întâmplat cu exactitate. Am vrut să schimb banda de mers. Am încercat să evit celălalt autoturism, am tras dreapta de volan dar tot l-am agățat cu colțul mașinii și apoi m-a proiectat în pom”, a spus Smiley.