Prințul William și soția lui, Kate, vor încălca tradiția regală. Cine le va boteza băiețelul

Publicat: 15 10. 2013, 15:48
Actualizat: 04 09. 2019, 10:33

În ciuda tradiției regale, Prințul William și soția lui, Kate, ar putea alege ca nașii de botez ai băiețelului lor să fie persoane din rândul prietenilor și nu neapărat rude.

Cuplul intenționează să facă aceste propuneri în perioada următoare, relatează Daily Mail, precizând totodată că micul George Louis Alexander va avea șase nași.

Unul dintre ei ar putea fi chiar Fergus Boyd, un prieten al Prințului William, împreună cu care acesta și Kate Middleton au și locuit împreună și în perioada în care erau studenți. De asemenea, printre nașii bebelușului regal s-ar putea număra Emilia d”Erlander, bună prietenă a soției Prințului William.

Acest lucru este atipic pentru familia regală britanică, mai scrie sursa citată, precizâd că, spre exemplu, printre nașii de botez al Prințului William s-au aflat Constantin al II-lea, fost rege al Greciei, și Prințesa Alexandra, o verișoară a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Nu este însă sigura încălcare a tradiției: bebelușul regal urmează să fie botezat în Capela Regală a Palatului St. James, și nu la Buckingham, așa cum se obișnuia până acum.

Pe de altă parte, printre „favoriți” în postura de nași se află și George, unchiul bebelușului, și Pippa, mătușa acestuia, în vreme ce alți prieteni apropiați ai celor doi soți au fost deja excluși de pe listă.

„Oamenii au venit la mine, mi-au strâns mâna și m-au felicitat. Au înțeles greșit. Am vorbit cu William și mi-a spus că nu voi fi eu unul dintre nași”, a explicat Guy Pelly, unul dintre amicii Prințului William.

Friedrich Nietzsche, omagiat de Google. Cele mai cunoscute citate ale filozofului