Probleme pentru Johnny Depp, după ce a susținut că e amerindian și a făcut reclamă la un parfum de lux / „Mah-Woo-Meh”, criticat dur de comunitate: Dă dovadă de insensibilitate

Publicat: 31 08. 2019, 11:13

Actorul a fost abordat pe rețelele sociale de mai mulți utilizatori care i-au reproșat felul în care apare în videoclip. Depp și-a declarat de mai multe ori descendența amerindiană fiind adoptat în 2012 de tribul Comanche. A primit în limba comanche numele Mah-Woo-Meh („Care își schimbă forma”).

Videoclipul care promova parfumul Sauvage de la Dior era realizat în colaborare cu o organizație care promovează drepturile indigenilor americani, Americans for Indian Opportunity. Videoclipul a fost șters vineri după masă.

Depp reprezintă parfumul din 2015. Noua reclamă intitulată „We Are the Land” (Noi suntem pământul) îl înfățișa în deșert cântând la chitară în timp ce un artist din rezervația Rosebud Sioux Tribe interpretează un dans tradițional purtând pene și un costum specific.

Actorului i s-a reproșat că dă dovadă de insensibilitate înfățișând băștinașii americani într-o reclamă pentru un parfum numit „Sauvage” care face trimitere la cuvântul „săbatic” folosit în mod depreciativ în stereotipurile legate de comunitate.

„Aventura unui om care își revendică sufletul și intră în legătură cu natura sa profundă”, prezenta Dior videoclipul filmat în Canyonlands, unde au locuit triburile Ute, the Apache și Navajo. Casa de modă nu a anunțat oficial retragerea reclamei dar videoclipul a fost șters de pe mai multe platforme online.