Rapperul Chris Brown, acuzat că a părăsit locul în care a provocat un accident de circulație

Publicat: 26 06. 2013, 17:30
Actualizat: 31 03. 2019, 21:34

Rapperul american Chris Brown, care a ținut prima pagină a ziarelor americane în 2009, după ce a agresat-o pe cântăreața Rihanna, iubita lui din acea perioadă, a fost acuzat marți că a părăsit locul în care a provocat un accident de circulație, informează AFP.

Cântărețul în vârstă de 24 de ani, aflat sub incidența regimului de libertate condiționată după agresiunea asupra cântăreței Rihanna, neagă această nouă acuzație care i-a fost adusă, după un accident produs pe 21 mai, în apropiere de Toluca Lake, la nord de Los Angeles.

„Am un permis de conducere în regulă și i-am transmis acelei femei (conducătoarea automobilului pe care l-a lovit, n.r.) informațiile corecte. Ea i-a văzut pe fotografi și a vrut să facă o scenă. A chemat poliția, gândindu-se că va scoate bani de la Chris Brown, în condițiile în care eu am respectat toate procedurile legale”, scria rapperul într-un mesaj postat pe Twitter, la puțin timp după producerea accidentului.

Frank Mateljan, purtător de cuvânt al procurorului din Los Angeles, a precizat că rapperul a fost pus sub acuzare pentru părăsirea locului accidentului și pentru conducerea automobilului fără un permis valid.

TMZ.com, un site specializat în publicarea de informații despre celebrități, a afirmat că muzicianul a făcut într-adevăr schimb de informații cu acea femeie, însă acele date erau false.

Marți, Chris Brown a revenit cu o nouă serie de mesaje pe Twitter.

„Nu există delictul de fugă de la locul accidentului atunci când ieși din mașină și faci schimb de informații cu conducătorul celuilalt automobil. E ridicol”, a scris acesta.

„Fac eforturi pentru a asigura nevoile familiei mele. Am făcut greșeli în trecut, dar am muncit din greu pentru a deveni un om mai bun. Vreau să îmi reabilitez numele”, a adăugat Chris Brown.

După agresiunea comisă asupra Rihannei, a cărei fotografie cu chipul tumefiat a șocat America, Chris Brown a fost condamnat la 5 ani de libertate condiționată și la efectuarea de 180 de zile în folosul comunității.