Regizorul Stere Gulea a început filmările la lungmetrajul „Sunt o babă comunistă”

Publicat: 07 08. 2012, 13:33
Actualizat: 04 02. 2019, 08:12

Stere Gulea a început, luni, filmările pentru lungmetrajul „Sunt o babă comunistă”, după romanul omonim al lui Dan Lungu, proiectul reunindu-i astfel pe regizor, Luminița Gheorghiu și directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile la 24 de ani de la filmul „Moromeții”, informează Studiourile MediaPro.

„Sunt o babă comunistă”, de Dan Lungu, este una dintre cele mai traduse cărți ale anului 2009.

Scenariul filmului este semnat de Stere Gulea.

Filmul prezintă povestea Emiliei (Luminița Gheorghiu), o femeie comună dintr-un oraș de provincie, aflată în febra pregătirilor pentru vizita fiicei ei, emigrată în Canada.

„Povestea filmului este despre o generație care s-a trezit marginalizată din cauza evenimentelor și încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și de ce i s-a întâmplat acest lucru. E un amestec de încercări de a reînvia epoca cu realitățile dure ale prezentului’, sintetizează însuși Stere Gulea povestea acestui film.

Ana Ularu și Marian Râlea întregesc familia Emiliei din film.

Pentru Luminița Gheorghiu, prima zi de filmări a fost una emoționantă: „După atâția ani, tot destinul face să mă reîntâlnesc cu Stere Gulea, ceea ce mi se pare, fără exagerare, un soi de cadou. Întâlnirea din «Moromeții» a fost pentru mine un lucru extraordinar, atât în timpul filmărilor, cât și proba pe care a dat-o filmul de-a lungul timpului. «Moromeții» e un lucru al prezentului, trăit de fiecare dată când mă gândesc la el sau când cineva îmi vorbește despre el. Poate «Moromeții» să fi fost marea mea iubire pe care-n «obrăznicia» mea să mi se fi părut că o merit, iar că ce a urmat trebuie, de fapt, cucerit?!”.

Și Marian Râlea se declară la fel de entuziasmat de poveste: „O replică din film spune: «Sunt mulțumit, sunt fericit și sunt onorat. Noroc și sănătate!». Este într-adevăr o bucurie să filmezi cu o echipă excepțională, avându-l la imagine pe exigentul Vivi Drăgan. Joc alături de o distribuție exemplară și sper să le aduc bucuria pe care ei mi-o aduc când jucăm împreună. Ne simțim bine când, în spatele camerei, avem regizorul care trăiește cu noi viitorul film”.

Filmările se vor derula pe tot parcursul lunii august, în Studiourile MediaPro, în București și în alte locuri.