Robert Turcescu reacționează la sancțiunea aplicată de CNA emisiunii sale: „Aceasta este o lovitură dată libertății de exprimare”

Publicat: 08 02. 2014, 13:06
Actualizat: 29 07. 2014, 19:27

Omul de televiziune Robert Turcescu comentează că, prin amendarea cu 70.000 de lei a postului B1 TV pentru lipsă de imparțialitate în două ediții ale emisiunii „Sub semnul întrebării”, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a atacat libertatea de exprimare. Realizatorul talk-show-ului a admis că a folosit „expresii destul de dure”, însă a argumentat că limbajul său se datora situației „speciale”, relatează paginademedia.ro.

„Am folosit expresia „tentativă de lovitură de stat”, am folosit expresia „croșeu aplicat statului de drept din România” și am vorbit la un moment dat despre faptul că este anormal ca într-o țară care se pretinde democratică atunci când câțiva inși se gândesc să dea foc democrației trebuie să apelăm la pompierii de serviciu, fie că ei se numesc Statele Unite, fie că este vorba de Uniunea Europeană”, e explicat Turcescu.

Jurnalistul a subliniat că în emisiunile respective, în care se dezbăteau modificările aduse de Parlament la Codul Penal, „nu trebuia să existe așa numitul pluralism de idei”.

„Să-mi fie iertat, dar nu cred că putea cineva să apere ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul României, marțea neagră (…) și nici nu cred că trebuia să aduc pe cineva care să-l contrazică pe Dan Puric în momentul în care vorbea despre statul mafiotizat și despre securiștii care au ajuns în anumite perioade la conducere. Este vorba despre niște opinii, iar delictul de opinie nu ar trebui să se pedepsească nici măcar de către CNA”, a afirmat el.

„Aceasta este o lovitură dată libertății de exprimare”, a adăugat Robert Turcescu în cele din urmă.

CNA a decis să amendeze B1 TV cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparțialitate și echilibru în edițiile din 12 și 25 decembrie ale emisiunii „Sub semnul întrebării”, realizată de Robert Turcescu.

Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”, și a articolului 66, alineatul 1 din Cod – „În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.

Amenda a fost aplicată la propunerea Laurei Georgescu, președintele CNA, și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea), în timp ce Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Viorel Vasile Buda și Valentin Jucan au votat „împotrivă”.