„România, te iubesc!”, lider de audiență cu ancheta despre fenomenul defrișărilor din țară

Publicat: 27 05. 2013, 13:38
Actualizat: 19 05. 2015, 18:28

Ancheta despre fenomenul defrișărilor din România realizată de Alex Dima și prezentată, ieri, în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” a ținut telespectatorii cu ochii pe ProTv, potrivit cifrelor de audiență. Materialul a propulsat emisiunea „România, te iubesc!” pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor.

Astfel, în intervalul 17:59 – 19:00, atunci când a fost difuzată emisiunea, ProTv a obținut, în medie, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani 5,8 puncte de rating și 17,9% cotă de piață, de două ori mai mult față de Antena 1, principalul competitor, care s-a clasat pe locul al II-lea, cu doar 2,8 puncte de rating și 8,8 procente din cota de piață.

Și pe publicul din mediul urban ProTv a fost pe primul loc, cu o medie de 5,2 puncte de rating și 13,5 procente din cota de piață. Antena 1, care ocupa și de această dată locul al II-lea avea 3,7 puncte de rating și 9,6% cotă de piață.