S-a deschis prima școală de tatuatori din România

Publicat: 20 06. 2016, 18:12
Actualizat: 03 05. 2019, 15:30

„Era nevoie de o astfel de școală, pentru că există foarte mulți amatori pe piață și, drept urmare, există și foarte multe eșecuri. În fiecare zi ne intră în saloane câte o persoană, sau două, cu infecții oribile, cauzate de oameni ce se autoproclamă tatuatori”, a spus Costi Azoiței, tatto artist.

A fost, de altfel, prima lecție pe care au vrut să o dea organizatorii, aceea a necesității igienei în saloanele de tatuaj și ce trebuie să știe un client atunci când decide să își facă un semn permanent pe piele.

Cu ocazia deschiderii școlii, organizatorii au reușit să îl aducă în România pe unul din cele mai îndrăgite personaje din industrie- Ami James, de la Miami Ink.

Ami a mărturisit, spre surprinderea tuturor, că se află pentru prima oară în România, deși mama lui este româncă. „Sunt fericit să mă aflu, pentru prima oară, în România, mai ales că am origini românești. Nu am mai spus asta până acum, dar mama este româncă și chiar a locuit foarte aproape de zona asta” , a declarat Ami James în cadrul unei conferințe de presă.

O altă prezență deosebită a fost Emilio Gonzales. Cunoscut pe tot mapamondul grație tatuajelor sale de pe chip, a inelelor și cerceilor sau a implanturilor de silicon din frunte și antebrațe, Emilio a fost prezent la ultimele două convenții de tatuaje organizate la București, de către Costi Azoiței, unul din profesorii școlii proaspăt inaugurate. De această dată, însă, prezența lui Emilio va fi una permanentă, întrucât acesta a fost convins să se mute definitiv în România și să predea cursuri de body piercing.