S-a inventat covorașul pentru rugăciune anti-dureri de genunchi

Publicat: 03 08. 2013, 17:39
Actualizat: 30 07. 2014, 14:33

S-a inventat covorașul ortopedic care îi scutește pe credincioși de durerile specifice de la nivelul genunchilor din timpul rugăciunilor. Invenția îi aparține lui Adnan Pirisan, un turc în vârstă de 50 de ani, sosit în urmă cu 10 ani în Germania. Bărbatul susține că invenția sa are atât de mult succes, încât a ajuns să se vîndă în toată lumea, notează Agerpres.

La prima vedere, covorașul nu pare diferit de alte covorașe de rugăciune. În realitate, el are dedesubt mici perne în locurile în care se pun genunchii, picioarele și fruntea. În aceste perne se află „o spumă specială, foarte stabilă, care nu se deteriorează”. Pirisan nu vrea să divulge, însă, compoziția spumei. ”Secret de fabricație. Am depus brevetul în 2009 și, de atunci, producem în trei orașe din Turcia. Vindem circa 3.000 de covorașe pe an”, a indicat inventatorul într-un interviu telefonic cu AFP. Când este împăturit, covorașul se poate transforma într-o pernă sau o mică traistă, în care se pot pune ”cartea de rugăciune sau medicamentele”, a afirmat Pirisan.

Firma bărbatului, ”Pirisec” – ceea ce înseamnă ”adevărata cale” – vinde în principal pe Internet, dar dispune de puncte de vânzare în Germania, Turcia, Kuwait și Dubai. Disponibil în trei categorii – ”standard”, pentru suma de 39,50 euro, ”lux” și ”pentru copii” -, covorașul ortopedic și-a găsit clienți peste tot, din Germania până în Turcia, în Franța, SUA și Singapore, notează Agerpres.

Pirisan, care a inventat covorașul după ce-a suferit el însuși de dureri de genunchi, declara, într-un interviu pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung: ”Musulmanii se roagă în general de cinci ori pe zi, îngenunchează prin urmare de patruzeci de ori, timp de 15-20 de secunde. În timpul Ramadanului, noi îngenunchem chiar de până la 60 de ori pe zi”.

Întrebat de cotodian dacă vrea să vândă aceste produse persoanelor de altă religie – catolicii îngenunchează și ei destul de des -, Pirisan a răspuns că știe mai ales de protestanți. ”Trebuie să cercetez, probabil că voi reflecta la aceasta, nu doar pentru c-ar putea deveni o afacere, ci pentru c-aș dori să ușurez rugăciunea pentru fiecare, fie că este musulman, protestant sau catolic”, a conchis Pirisan.